Nu am dat nicicând detalii despre protagonista monologurilor mele, ei nu-i place să fie in centrul atenției. În mare parte ea e tristă, viața i-a dat multe bătăi de cap. Și nu e tristă din toate punctele de vedere, e tristă pentru că dăruiește o iubire neîmpărtășită. Nu e respectată și des suferă. Plânge mult, foarte mult, doar ea știe câte lacrimi varsă zilnic. Nu sunt lacrimi de moment, sunt lacrimi și din cauza unor amintiri. A suferit mult, mult mult și ar vrea însfârșit să fie fericită. Dar nu poate.

Cel mai ușor e să te prefaci a nu înțelege. Când florile își pierd valoarea și crezi că ea nu și le dorește sau poate nu le merită. Când în 4 ani de relație i-ai dăruit flori doar de 3 ori și te simți ok cu asta. Când de aniversarea voastră nu ai bucurat-o niciodată cu flori. Când de ziua ei consideri că florile sunt de prisos. E oare ea materialistă?

Ea nu mai suferă acum

Nici măcar nu te visează

Și ochii înecați în plumb

Nici măcar nu lăcrimează.

Dar este ea în paradis?

Și strălucește chiar mai mult decât o stea?

Sau e copil ce încă plânge-n vis?

Și încă-l macină neliniștea.

Sau poate e o piatră rătăcită-n mare

Și sufletu-i pustiu si gol

Și arsă-i mult de soare

Căci dragostea e doar simbol.

Ea nu mai suferă acum

Și sufletul nici nu-i întunecat

Cu salt grăbit pășește ea pe drum

Pe tine ea, să știi că te-a uitat.

Ea nu mai era ea de când ai plecat, nu mai zâmbea la fel de copios și nu mai făcea glume pe toate fleacurile. Ea nu mai era aceeași, nu mai fugea pe cărare fericită și nu mai dansa ca un om nebun.

Trecuse ceva timp de când nu se mai distrase, nici petrecerile de la ea de acasă nu mai erau la fel de palpitante, nici vinul roșu sec nu o mai ajuta, chiar și miile de inimioare de pe Messenger începu să-și piardă efectul.

Ea se schimbase, se închise în sine, nu mai avea încredere în oameni și nici nu le răspundea tuturor cu același zâmbet. Ea era singură, singură și nefericită, suferea și îi era dor.

Nici măcar fulgii gingași de afară nu o mai înmuiau, nici iarna înzăpezită nu o mai bucura, nici datul cu sania nu o mai făcea fericită.

Ea era tristă, tristă și plină de dor, dor de tine, dor de a fi iubită..

12 ianuarie 2017

Alta e formula dragostei,
când vorbim de fapte
Altfel se simt fluturi in stomac,
când nu plângi în noapte

‌Strigătele și focurile de pușcă m-au făcut pe un minut să muțesc. Nu vedeam nimic în jur decât durere și ceață. Un trup de fetiță a căzut ușor la pământ, făcând un zgomot îngrozitor. Întorcând capul, l-am văzut și pe cel ce după părerea mea ar fi împușcat biata fetiță. Era un băiat de vreo 22 de ani cu un corp irezistibil și furie pe față. Un nebun am spus atunci, un om fără milă, o bestie. Înăbușită de frică m-am prăbușit și eu la pământ. Am stat acolo aplecată jos 10 de minute, cu gândul că mă va considera și pe mine moartă, 10 de minute care pentru mine păreau o veșnicie. La un moment dat bestia s-a apropiat de mine. Frica m-a făcut să stau nemișcată și să nu dau nici un semn de viață. Am simțit cum mă privește lung, ca pe o comoară, i-am simțit răsuflarea deasupra corpului meu. Apoi m-am trezit din vis, bestia dormea lângă mine, strâns și dulce, nu mai părea deloc a fi o bestie..

Sunt „ea” și gândurile mele sunt în mare parte despre „el”.